Bloging.ro
Urmatorul Blog Raport Clipuri Funny Video & Foto Inscrie-te

Mon petit monde a part...


...ou je suis a la recherche de l'essentiel...

Pagina principala | Profil | Arhiva | Prieteni


Le Roi Soleil a froid...

Postat la 06:59 PM, Sunday 30 November 2008

Era vara anului 1667. Caldura deja incepea sa-si spuna cuvantul; lanurile aurite de grau erau pregatite pentru a fi culese, prelucrate si asezate sub forma de paine pe mesele oamenilor. Viata nu era chiar atat de grea precum spusesera unii. Razboaiele nu mai chinuiau armatele si vistieriile regale. Pacea parea sa domneasca asupra regatului.
Aproape de Paris, era vestitul orasel Versailles. Oameni mereu binevoitori, cu zambetul pe buze si intotdeauna saritori la nevoile altora. Nu ii deranja faptul ca trasura regala trecea aproape zilnic pe drumul prafuit. Ba dimpotriva, se simteau onorati ca Regele alesese domeniul de vanatoare de la Versailles pentru a-l transforma in resedinta Statului.
Intr-una din camerele luxoase ale palatului, se afla acest tanar rege, incruntat si preocupat de politica interna, inconjurat de sfetnicii sai credinciosi, si asculta cu atentie indrumarile acestora. Lua decizia pe care o considera el a fi cea corecta si ii trimise afara din birou. Daduse instructiuni valetului sau,Pierre,sa aibe grija sa nu fie deranjat.
Se indrepta cu pasi marunti spre una din marile ferestre ale biroului si privi ingandurat. Gradinile se desfasurau in fata Majestatii sale, asemeni unei parade in care fiecare planta, fiecare pom aducea un omagiu marelui Om.
Era singur. Cu toate ca era cel mai puternic om din Franta, se simtea neputincios in fata vietii. Viata lui cotidiana era dictata de eticheta, o eticheta riguroasa, de la care nu avea voie sa se abata. De mic a fost
crescut asa, si cel mai probabil asa va trai pentru restul vietii. Doar el era Regele Soare...Fiecare om gravita in jurul sau asemeni planetelor din sistemul solar. Nimeni nu-l putea atinge, caci el reprezenta centrul vietii si a mortii, centrul puterii. Da...era singur...
De cele mai multe ori dorea sa-si rupa hainele frumoase si scumpe si sa imbrace haine saracacioase. Zambea...isi aduse aminte de un moment al copilariei sale in care facuse acest lucru cu fratele sau mai mic. Inchise ochii si vizualiza momentul ca si cum s-ar fi intamplat ieri.
 Fu trezit rapid de un sunet asurzitor. Din cauza curentului, una din statuetele sale cazuse si se franse in bucati-bucatele.
Din nou,isi indrepta nepasator privirea  spre gradini...Acest Om, parca era desprins dintr-o pictura; parul castaniu ii cadea in valuri pe spate, ochii sai de vultur sfredeleau orizontul in cautarea unei libertati pierdute, nasul acvilin al Bourbonilor ii fremata de dorul Marii...Vroia...Dorea...Tanjea dupa libertate cum doreste un tanar dragostea iubitei sale.
Razele Soarelui deveneau din ce in ce mai rosiatice si se revarsau bland peste portocalii din gradina.Regele era cuprins de o caldura interioara, simtea parca toata puterea Soarelui in fiecare bucata a trupului sau, cum ii dadea si mai multa energie.
Sub impulsul unui moment de nebunie, izbi usile biroului, si cu pasi repezi ce se transformara in fuga, si dadu buzna in grajd. Soarele de un rosu sangeriu deveni brusc acoperit de nori negri de furtuna, vantul incepu sa vuiasca din ce in ce mai tare, deschizand si inchizand usile.
Regele intentionat nu baga de seama schimbarea brusca a vremii, se urca pe cal si fara nicio directie, incepu sa dea bice calului. Lovi frenetic cu tintele in burta calului pentru a-l face sa alerge din ce in ce mai repede... Ploaia se dezlantui violent si fulgerele ii invaluiau corpul luminandu-l si mai mult, in varful dealului golas.
Calul incepea sa faca spume la gura, si obosit, se prabusi, respirand sacadat, cu ochii bulbucati si genunchii insangerati. Regele cazu la pamant, hainele-i erau acum pline de apa si noroi. Cine l-ar fi vazut, nu ar fi stiut ca insusi Regele era intr-un asa hal. Se ridica si cazu din nou in genunchi , nu mai putea tine in el toata furia-incepu sa planga. Ploaia il imbratisa cu toata puterea si se prelingea pe obrazul fin. Deodata, cerurile parca-i auzisera ruga fierbinte si ploaia inceta. Ostenit, sleit de puteri, regele...omul aluneca usor in bratele pamantului care se deschidea sub ochii sai si il invaluia cu bratele-i reci. Inchise ochii... si uita de tot... Regelui Soare ii este frig...


Lessons from your horse...

Postat la 08:23 PM, Friday 21 November 2008


  1. When you're tense, let me teach you that there are lions in the woods, and we need to leave. NOW!!
  2. When you're short tempered, let me teach you how to slog around the pasture for an hour before you catch me.
  3. When you're short-sighted, let me teach you to figure out where, exactly, in 40 acres I'm hiding.
  4. When you're quick to react, let me teach you that herbivores kick much faster than omnivores.
  5. When you're worried, let me entertain you with my mystery lameness.
  6. When you feel superior, let me teach you that mostly, you're the maid service.
  7. When you're self-absorbed, let me teach you to pay attention!! (I told you about those lions in the woods...)
  8. When you're arrogent, let me teach you what 1,200 pounds of yahoo-let's-go! speed event horse can do when suitably inspired.
  9. When you're lonely, let me be your companion. Let's do lunch. Also breakfast, dinner, and snacks.
  10. When you're tired, don't forget the 600 pounds of grain that need to be unloaded.
  11. When you're feeling financially secure, let me teach you the meaning of "veterinary services, additional."

it's just an ordinary day...

Postat la 10:22 PM, Thursday 20 November 2008

Iarasi e una din acele zile in care simt ca timpul trece pe langa mine si nu ma lasa sa respir sau macar sa imi trag sufletul... din nou am cazut prada rutinei si cotidianului... exista oare o solutie pentru a rupe acest fir al Ariadnei, numit cotidian?

Melodia zilei(just click)

...

Postat la 09:47 PM, Tuesday 18 November 2008

De la o vreme incoace, ma simt sfarsita... fara vlaga, ca si cum cineva m-ar fi stors de toata puterea. Am senzatia de o febra continua, care nu imi da pace, nu ma lasa sa dorm, sa gandesc...tot ceea ce fac, parca fac cu incetinitorul, desi de cele mai multe ori am senzatia ca timpul trece crunt de repede peste mine...
Poate e din cauza iernii care se apropie...Vreau la munte... vreau la aer curat...vreau sa fiu eu singura cu gandurile si sentimentele mele...sau vreau sa fiu in compania cuiva, unei persoane care sa imi inteleaga framantarile si sentimentele, cu care pot vorbi oricand orice...Vreau sa haladuiesc muntii in cautarea unui eu mai bun... imi doresc sa ma trantesc in zapada si sa privesc cerul, sa inchid ochii si sa aud vantul cum adie printre crengile pline cu zapada...
Vreau o pauza de la cotidian si rutina...

Postat la 09:10 PM, Tuesday 18 November 2008

"Îţi plac", a continuat ea, "tocmai din motivul pe care ţi l-am spus deja; eu ţi-am învins singurătatea, te-am prins când te aflai chiar în pragul iadului şi te-am trezit din nou. Dar aştept mai mult din partea ta, mult mai mult. Vreau să te îndrăgosteşti de mine. Nu, nu mă contrazice, lasă-mă să vorbesc! Îţi plac foarte mult, o simt, şi îmi eşti recunoscător, dar nu te-ai îndrăgostit încă de mine. Vreau să te fac să te îndrăgosteşti, asta mi-e meseria, căci din aşa ceva trăiesc, din iscusinţa de a-i face pe bărbaţi să se îndrăgostească de mine. Însă fii foarte atent, nu fac lucrul acesta pentru că te-aş găsi neapărat încântător. Sînt tot atît de puţin îndrăgostită de tine, Harry, ca şi tu de mine. Dar am nevoie de tine, la fel cum tu ai nevoie de mine. Tu ai nevoie de mine în momentul de faţă fiindcă eşti deznădăjduit şi îţi trebuie cineva care să te împingă în apă şi să te învioreze astfel din nou. Ai nevoie de mine ca să înveţi din nou să dansezi, să înveţi să râzi, să înveţi să trăieşti. Eu, însă, am nevoie de tine nu acum, ci mai târziu, şi anume, pentru ceva foarte important şi frumos. Când te vei fi îndrăgostit de mine am să-ţi dau ultima mea poruncă, iar tu ai să te supui şi va fi bine aşa şi pentru tine şi pentru mine."
(...)
"N-o să-ţi vină uşor, dar ai s-o faci. O să-mi îndeplineşti porunca şi ai să mă omori. Asta e. Nu mai întreba nimic!"

"Lupul de stepa", Herman Hesse


Era un indragostit care iubea fara speranta.Se retrasese cu totul in sufletul sau si avea impresia ca se mistuie de dragoste.Lumea se naruia in fata lui, nu mai vedea cerul albastru si padurea cea verde, izvorul nu-i mai susura, harpa nu-i mai dezmierda auzul, totul era inghitit, iar el ajunsese sarac si oropsit. Dragostea lui insa crescu, si el voia mai degraba sa moara si sa dispara decat sa renunte la posesia frumoasei femei pe care o iubea.Atunci simti cum dragostea lui arsese toate celelalte in el, si ea deveni uriasa si tragea, si frumoasa femeie trebui s-o urmeze, veni, el statea cu mainile intinse pentru a o trage spre el. Cum statea ea insa in fata lui, era cu totul schimbata, iar el simti si vazu infiorat ca trasese catre el intreaga lume pierduta.Statea in fata lui si i se oferea, cer si padure si izvor, totul ii venea in culori proaspete si marete in intampinare, ii apartinea, vorbea graiul lui.Si in loc sa castige doar o femeie, avea intreaga lume langa inima, si fiecare stea de pe cer stralucea pentru el si ii trimitea in suflet pofta de viata. Iubise si se gasise astfel pe el insusi. Cei mai multi insa iubesc pentru a se pierde.

"Demian", Herman Hesse

Likes and dislikes

Postat la 07:59 PM, Saturday 15 November 2008

Incep cu ceea ce nu imi place in general:
1.Nu-mi plac prietenii falsi.
2.Nu-mi place ipocrizia.
3.Nu-mi place discrimarea.
4.Nu-mi place minciuna.
5.Nu-mi place sa fiu injughiata pe la spate.
6.Nu-mi place fatarnicia.
7.Nu-mi plac oamenii infumurati,care cred ca stiu totul,cand de fapt nu stiu nimic.
8.Nu-mi place nedreptatea.
9.Nu-mi plac conflictele si razboaiele.
10.Nu-mi place ura.
11. Nu-mi plac oamenii care au prejudecati fata de mine.
12. Nu-mi plac oamenii care nu imi spun in fata ce au de reprosat.

My likes:
1. Sa citesc o carte buna (fie ea la recomandare, sau din proprie initiativa)
2. Sa vorbesc de tout et de rien cu prietenii mei.
3. Imi place sa ma plimb vara sub cerul plin de stele.
3. Imi place sa ascult muzica lenta in momentele cand ma simt melancolica.
4.Imi place sa vad filme bune, pe care le pot mai tarziu revedea.
5. Imi place sa ma stiu in siguranta.
6. Imi place iarna - ca pot sta in fotoliu cu o cana de ciocolata si sa admir feeria fulgilor de nea
7. Imi place faptul ca pot sta de vorba cu cele mai bune prietene ale mele la orice ora din noapte.
8. Imi iubesc parintii pentru ceea ce au facut din mine.
9. Imi place sa stau pe iarba, sa inchid ochii si sa visez la ce ar putea fi sau ceea ce ar fi putut fi.
10. Imi place sa ascult muzica clasica oricand, oriunde.
11. Imi place sa ma uit ore in sir la un tablou...


...

Postat la 05:58 PM, Wednesday 12 November 2008

De aceasta data am hotarat sa renunt o vreme la poezii si alte cele, si sa mai scriu "minunatele" impresii despre viata si oameni in general... poate nu am de cele mai multe ori curajul sa ma ridic in picioare si sa ma apar, poate de multe ori sunt obligata sa tac, sa indur si sa ma retrag in cochilia mea (sau asemeni lui Hyperion sa stau in bula mea si sa privesc lumea de sus). Imi doresc uneori sa am raspunsuri la toate intrebarile, desi stim cu totii ca nu se poate asa ceva; n-am fi oameni daca nu ne-am pune intrebari tot timpul,nu?
Nu mai rezist sa fiu calcata in picioare.Am hotarat! De astazi, am sa iau atitudine, ori de cate ori simt ca sunt in pericol. Daca am invatat un lucru de la oamenii care nu ma plac (dusmani e un cuvant mult prea dur) e ca trebuie sa calci peste cadavre in momentul in care iti propui sa realizezi ceva.
Cum se poate asa ceva? ma gandeam eu... trebuie sa fii de o nesimtire si de un tupeu crunt sa poti face asa ceva. Iata ca viata te invata ca nu intotdeauna trebuie sa iti folosesti bunul simt pentru a obtine un lucru. Trebuie sa mai invat sa imi fac loc cu coatele prin multime; problema e sa stiu cand sa ma opresc... probabil ca am sa imi dau seama la timpul respectiv.
O tempora, o mores!

ORBIT... (alta poezie de-a mea...)

Postat la 09:42 PM, Monday 10 November 2008

Prins in mrejele dragostei esti,

Umbriti ti-s ochii de ura

Si cioburi de sticla-ti innegresc gandirea

Si frunze de pelin iti acopera inima.

 

Nu esti in stare sa te lupti

Traiesti intr-un glob stramt si rece.

A mai ramas un strop de dragoste pura

Care se zbate in tine… si trece.

 

Orbit de aparente si rautate

Iubirea o cauti in alta parte.

Nu vezi ca e chiar langa tine

Se naste,traieste si moare…


in a very bad mood...

Postat la 08:41 PM, Monday 10 November 2008

Chant d'automne - Charles Baudelaire

I

Bientôt nous plongerons dans les froides ténèbres ;
Adieu, vive clarté de nos étés trop courts !
J'entends déjà tomber avec des chocs funèbres
Le bois retentissant sur le pavé des cours.

Tout l'hiver va rentrer dans mon être : colère,
Haine, frissons, horreur, labeur dur et forcé,
Et, comme le soleil dans son enfer polaire,
Mon coeur ne sera plus qu'un bloc rouge et glacé.

J'écoute en frémissant chaque bûche qui tombe ;
L'échafaud qu'on bâtit n'a pas d'écho plus sourd.
Mon esprit est pareil à la tour qui succombe
Sous les coups du bélier infatigable et lourd.

Il me semble, bercé par ce choc monotone,
Qu'on cloue en grande hâte un cercueil quelque part.
Pour qui ? - C'était hier l'été ; voici l'automne !
Ce bruit mystérieux sonne comme un départ.

II

J'aime de vos longs yeux la lumière verdâtre,
Douce beauté, mais tout aujourd'hui m'est amer,
Et rien, ni votre amour, ni le boudoir, ni l'âtre,
Ne me vaut le soleil rayonnant sur la mer.

Et pourtant aimez-moi, tendre coeur ! soyez mère,
Même pour un ingrat, même pour un méchant ;
Amante ou soeur, soyez la douceur éphémère
D'un glorieux automne ou d'un soleil couchant.

Courte tâche ! La tombe attend ; elle est avide !
Ah ! laissez-moi, mon front posé sur vos genoux,
Goûter, en regrettant l'été blanc et torride,
De l'arrière-saison le rayon jaune et doux !

vechituri....

Postat la 02:41 PM, Saturday 8 November 2008

Printre tonele de documente de pe my computer, am gasit si niste poezii mai vechi de-ale mele,acestea find printre primele pe care le-am scris...

1.

Priveşte-mă,sunt palidul contur,

Sunt aburul cometei căzătoare

Ce-a fulgerat cândva...

Prin noapte-albă a gândurilor tale.

 

Priveşte-mă,sunt umbra unui vis

Ascuns în urna de rubin zvârlită-n haos

Şi blestemat

Să nu se mai întoarcă.

 

Priveşte-mă,sunt flacăra aprinselor tăceri

M-aş întrupa

Din nefiinţă

Corolă orbitoare de purpure şi gheaţă

Să-ţi tulbur prefăcuta nepăsare...

 

Priveşte-mă,bat clopote,e ora,

E vremea să mă spulber în eter

Şopteşte,doar odată

Cuvântul nerostit,

Uitat,nedeterminat niciodată de tine,

Poemul într-un vers,

Rămâi!

2.

Asemeni unui actor imperfect ce-n scenă pe lângă rol

De frică împins trece,spunându-şi rolul gol,

Sau precum fiara-şi ascute gheara de sufletul meu

Sunt belşugul ei de furie mereu.

 

Învinsă de trista-mi cutezanţă

Plină de iubire,iubirii-i joc cruda festă.

Suferinţa mea e o iluzie,

O himeră pe care ar trebui s-o alung.

 

Sufletul se scaldă în cruda-ţi nepăsare,

Şi jurăminte călcate îmi vin acum în minte.

Sunt într-o neînfrânată  visare

De tot ce-a fost frumos îmi aduc aminte.


alte rantings...

Postat la 10:06 PM, Friday 7 November 2008

M-am hotarat sa mai scriu un post, intre convorbiri despre carti si patinaj artistic cu diversi prieteni. Vorbeam deunazi cu un prieten despre modalitatile de a calatori, si ii explcam cat de interesant este sa calatoresti cu trenul. Intalnesti oameni de toate genurile: de la intelectuali (cateodata cu nasul foarte pe sus) la oameni mai putin mentally gifted (o amica imi "sopteste" retarded :P). Oameni pentru toate gusturile si pentru toate gradele de nervozitate... eu nu pot intelege pe aceia care, desi vad ca sunt cu castile in urechi, sau cu cartea in brate, au nevoia imperioasa de a incepe o conversatie. De obicei, replica este urmatoarea: "Unde mergi singura, draguta? nu ti-e frica?" .
Eu incerc sa nu imi pierd rabdarea din prima, si raspund cu un zambet (cateodata,ca din masina politiei) politicos: "Nu, am mai calatorit singura".  Initiatorul conversatiei insista, insa eu ii dau de inteles politicos ca nu vreau sa am de-a face cu el. Unii chiar nu pot intelege, altii isi gasesc altceva de facut.
Mie chiar imi place sa merg cu trenul, atunci am intr-adevar mult timp on my hands sa citesc (una din marile mele pasiuni). Mi se mai intampla cateodata sa fac alegeri proaste in ceea ce priveste lectura mea... chiar asta-vara, in timp ce ma intorceam de la Brasov, am avut la mine "american psycho" de bret easton ellis. Not good! Cartea e prea vivid in descrieri ale crimelor comise. Donc, uitandu-ma la cei ce erau cu mine in compartiment, am inceput involuntar sa am tot felul de ganduri sumbre.
Am inchis repede cartea (care nu se lasa terminata) si am inceput sa ascult muzica. Norocul lor ca nu era muzica "zbuciumata", ca altfel mi-as fi auzit comentarii...
Inspiratia de a scrie mai departe, a cam zburat pe fereastra. Nu stiu daca o fi prins-o careva, dar sper macar sa ii fie de folos. In cazul in care ajunge la voi, prindeti-o si trimiteti-o par avion inapoi la mine (nu de alta, dar ajunge mai devreme).

Bonne Nuit!

a venit toamna

Postat la 02:11 PM, Friday 7 November 2008

Vincent van Gogh, Autumn Landscape,1885

E una din cele mai frumoase toamne pe care le-am vazut vreodata... Soare, un vanticel usor care desprinde frunzele galbene sau ruginii, pasari care zboara cum pot peste hornuri deja aburinde... De cate ori vine luna septembrie, imi aduc aminte de prima zi de scoala, din clasa intai: cum m-a imbracat mama cu hainele cele mai frumoase, mi-a pus ghiozdanul in spate s-a apropiat de mine, mi-a dat un sarut pe obraz si cu lacrimi on ochi mi-a spus (parca o aud si acum :) ): "Mergi la scoala, mamica; sa fii cuminte".
Probabil de aceea nu imi placea inainte toamna - imi aducea aminte ca a mai trecut un an si ca pe masura ce inaintez in varsta, tot mai greu va fi...

Una din poeziile mele preferate:

Les feuilles mortes... Jacques Prévert
Oh ! je voudrais tant que tu te souviennes
Des jours heureux où nous étions amis.
En ce temps-là la vie était plus belle,
Et le soleil plus brûlant qu'aujourd'hui.
Les feuilles mortes se ramassent à la pelle.
Tu vois, je n'ai pas oublié...
Les feuilles mortes se ramassent à la pelle,
Les souvenirs et les regrets aussi
Et le vent du nord les emporte
Dans la nuit froide de l'oubli.
Tu vois, je n'ai pas oublié
La chanson que tu me chantais.

C'est une chanson qui nous ressemble.
Toi, tu m'aimais et je t'aimais
Et nous vivions tous deux ensemble,
Toi qui m'aimais, moi qui t'aimais.
Mais la vie sépare ceux qui s'aiment,
Tout doucement, sans faire de bruit
Et la mer efface sur le sable
Les pas des amants désunis.

Les feuilles mortes se ramassent à la pelle,
Les souvenirs et les regrets aussi
Mais mon amour silencieux et fidèle
Sourit toujours et remercie la vie.
Je t'aimais tant, tu étais si jolie.
Comment veux-tu que je t'oublie ?
En ce temps-là, la vie était plus belle
Et le soleil plus brûlant qu'aujourd'hui.
Tu étais ma plus douce amie
Mais je n'ai que faire des regrets
Et la chanson que tu chantais,
Toujours, toujours je l'entendrai !

din seria: a song per day keeps Marce happy :)

Postat la 02:37 PM, Sunday 2 November 2008

Dupa cum zice si titlul, continui seria cu o melodie minunata...Ea se numeste "c'est ecrit" si voi pune 2 variante. Originalul cantat de Francis Cabrel, pe care francezii il considera,daca vreti, un Leonard Cohen francez. A doua varianta este interpretata de binecunoscutul Emmanuel Moire (Louis XIV din comedia musicala "Le roi soleil").
COnsider ca ambele variante sunt heart-wrenching. Mi-ar fi imposibil sa aleg care este cea mai buna- fiecare o traieste dupa propriile sentimente si in contextul epocii sale.
Donc, les paroles:

Parole de chanson C'est écrit

Elle te fera changer la course des nuages,
Balayer tes projets, vieillir bien avant l'âge,
Tu la perdras cent fois dans les vapeurs des ports,
C'est écrit...
Elle rentrera blessée dans les parfums d'un autre,
Tu t'entendras hurler "que les diables l'emportent"
Elle voudra que tu pardonnes, et tu pardonneras,
C'est écrit...
Elle n'en sort plus de ta mémoire
Ni la nuit, ni le jour,
Elle danse derrière les brouillards
Et toi, tu cherches et tu cours.
Tu prieras jusqu'aux heures ou personne n'écoute,
Tu videras tous les bars qu'elle mettra sur ta route,
T'en passeras des nuits à regarder dehors.
C'est écrit...
Elle n'en sort plus de ta mémoire
Ni la nuit, ni le jour,
Elle danse derrière les brouillards
Et toi, tu cherches et tu cours,
Mais y a pas d'amours sans histoires.
Et tu rêves, tu rêves...
Qu'est-ce qu'elle aime, qu'est-ce qu'elle veut ?
Et ses ombres qu'elle te dessine autour des yeux ?
Qu'est-ce qu'elle aime ?
Qu'est-ce qu'elle rêve, qui elle voit ?
Et ces cordes qu'elle t'enroule autour des bras ?
Qu'est-ce qu'elle aime ?
Je t'écouterai me dire ses soupirs, ses dentelles,
Qu'à bien y réfléchir, elle n'est plus vraiment belle,
Que t'es déjà passé par des moments plus forts,
Depuis...
Elle n'en sort plus de ta mémoire
Ni la nuit, ni le jour,
Elle danse derrière les brouillards
Et toi, tu cherches et tu cours,
Mais y a pas d'amours sans histoires.
Oh tu rêves, tu rêves...
Elle n'en sort plus de ta mémoire
Elle danse derrière les brouillards
Et moi j'ai vécu la même histoire
Depuis je compte les jours...
Depuis je compte les jours...
Depuis je compte les jours...


Si cele doua versiuni:

Francis Cabrel
  si Emmanuel Moire

Va las pe voi sa decideti care versiune va place mai mult... (comments are welcomed ^^ )

Week-end cultural

Postat la 04:34 PM, Saturday 1 November 2008

Printre hartii, caiete si zeci de hartii de tradus pentru facultate, am decis sa iau o pauza si sa scriu ceva . (si asa n-am mai scris de mult)...
Duminica trecuta, la Opera Romana din Timisoara (dragul meu oras natal:P),am avut marea sansa sa merg la spectacolul de opera "La traviata" (am prins ultimele 2 bilete...ce noroc pe mine ^:^ ) nu stiu daca am sa gasesc cuvintele potrivite pentru a descrie ce am simtit in seara respectiva. Pentru cei ce nu stiu, am sa fac un rezumat al operei. "La traviata" este o opera scrisa de compozitorul italian Giuseppe Verdi si al carui libret a fost conceput de Franceso Maria Piave,dupa romanul lui Al.Dumas-fils "Dama cu camelii".
La Traviata a provocat un imens scandal in epoca, prin portretizarea plina de afectiune a curtezanei Violetta, care este salvata prin iubire. Din cauza adoratiei lui Alfredo, Violetta renunta la viata de placeri pentru a trai alaturi de iubitul ei. Dar tatal lui Alfredo ii spune Violettei ca trecutul ei scandalos ar putea distruge viitorul fiului sau, cerandu-i sa renunte la o astfel de relatie. Din prea multa dragoste, fosta curtezana accepta si se intoarce la vechea sa viata, parasindu-l pe Alfredo, furios pentru tradarea ei. Zdrobita de durere, Violetta se imbolnaveste, iar tatal lui Alfredo, din mila, ii spune fiului adevarul despre sacrificiul fostei iubite. Alfredo reuseste sa o regaseasca, doar pentru a petrece ultimele clipe alaturi de iubita muribunda.
Prestatia solistilor a fost mai presus de cuvinte. De foarte multa vreme nu am mai vazut un spectacol care sa ma faca sa plang si sa traiesc cu intensitate fiecare tablou si fiecare scena. In opinia mea, aceasta opera este una din cele mai "perfecte" ale lui Verdi , din toate punctele de vedere. Cateodata stau si ma gandesc ce o fi fost in mintea lui cand a creat asemenea bijuterii muzicale.Paradoxal este faptul ca el nu a terminat o scoala cu studii de specialitate...el este unul din acei oameni la care geniul innascut se manifesta pregnant. All in all, pot spune ca mi-am incarcat bateriile 100%.pe saptamana asta.
Abia astept urmatoarele spectacole :D
Pentru sectiunea culturala, atat de relatat... :)
Week-end placut tuturor!

Pon and Zi again ;) (these guys are so cute)

Postat la 03:50 PM, Sunday 26 October 2008


HAVE A NICE WEEK! :)

L'or de nos vies - campanie a francezilor impotriva SIDA

Postat la 10:41 PM, Saturday 25 October 2008

L’Or de nos vies est une chanson écrite et composée par le groupe Kyo, et interprétée par le collectif Fight Aids (formé de 14 artistes : Anggun, Bénabar, Amel Bent, Patrick Bruel, Corneille, Emma Daumas, Jenifer, Kyo, Leslie, Emmanuel Moire, M. Pokora, Roch Voisine, Stéphanie de Monaco, Tété) afin de venir en aide aux malades du SIDA. Les bénéfices sont allés à l'association F.A.M. (Fight Aids Monaco), notamment dans le cadre de la création d'une "maison de vie" aux environs d'Avignon.

Les paroles évoquent indirectement le SIDA, une phrase dit : "Le gêne et la peur m'attristent".

Le clip a été tourné le 20 juin 2006 avenue Charles Floquet à Paris (aux pieds de la Tour Eiffel) avec la présence de tous les artistes et de 300 figurants. Un petit groupe de malades (joué par des comédiens) marche dans la rue et se font bousculer dans l'indifférence générale par une foule de passants qui marche dans l'autre sens. Peu à peu, les passants (parmi lesquels figurent les artistes) se retournent et vont marcher dans le même sens et la foule va s'unir.

Le samedi 1er juillet, lors du NRJ Music Tour à Monaco, le clip est diffusé pour la première fois et le titre est diffusé aux radios et disponible sur les plates-formes de téléchargement légal.

Le single est sorti le 28 juillet avec la chanson et le "making of" du clip. En France, il est resté classé 15 semaines dans le Top 50 et a atteint la 5e place, et en Suisse, il est resté classé 10 semaines et a atteint la 43e place.

La promotion a été assurée dans différentes émissions dont le journal de 20h de TF1 présenté par Patrick Poivre d'Arvor, Le Grand Journal sur Canal+, La Méthode Cauet, "Sans Interdit" sur NRJ le lundi 28 août (Kyo), le 6-9 (Stéphanie de Monaco), etc. NRJ 12 a diffusé le mardi 15 août un documentaire de 24 minutes avec des confidences des artistes et le "making of" du clip.

video-ul este aici


haos organizat

Postat la 08:12 PM, Thursday 23 October 2008

...cam asa arata biroul meu cu toate materialele ptr licenta

Il etait une fois...

Postat la 07:22 PM, Tuesday 21 October 2008

...c'est comme ca qu'une histoire commence.
De un an de zile, am intrat in alta lume. O lume cu totul aparte, in care tot ceea ce trebuie sa faci este sa inchizi ochii si sa iti imaginezi ca traiesti in cele mai frumoase palate,alaturi de curteni, curtezane, muschetari si intrigi de fel si fel. Aceasta lume minunata mi-a fost relevata nu demult, in contextul unei carti arhicunoscute si a unui film la fel de cunoscut. Pentru moment, titlurile vor ramane anonime.
Locul acesta de care mentionez, imi este foarte drag si special. E un loc in care regii danseaza cu printese ce viseaza sa devina regine, in care de cele mai multe ori faci ceea ce ti se spune, mai degraba decat ce ai vrea sa faci cu adevarat. In locul acesta te poti indragosti cu adevarat si chiar poti uita cine esti. In acest mirific loc, iti iei destinul in maini,reusesti sa schimbi lumea , sa dai lumina asemeni astrilor si sa faci in asa fel incat totul sa graviteze in jurul tau.
Asta a facut Ludovic al XIV-lea (prietenii imi stiu mica mea ... sa zicem , pasiune pentru acest om) in Franta secolului XVII. I-a dat grandoare, a infrumusetat-o spiritual, arhitectural(Andre leNotre, LeVau si LeBrun) si cultural (prin Moliere si Lully), i-a insuflat maretie si fast, cu riscul de a goli vistieriile statului, a ridicat-o la un nivel la care nu se pot mandri multe tari.
De ce Ludovic si nu Napoleon sau oricare alt conducator? Ei bine, Acest monarh vizionar mi-a atras atentia chiar prin modul sau de a gandi , de a actiona , de a se comporta cu cei din jur. Mai mult decat atat, in 2005 a avut loc la Bercy-Paris premiera unui spectacol ce avea sa intre in istorie.
Coregraful Kamel Ouali si cei 2 producatori Albert Cohen si Dove Attia "au pus la cale" un spectacol ce avea sa puna in evidenta exact acele calitati ale lui Louis de care spuneam mai devreme. Au facut un very good job. Intr-un decor flamboiant,costume historically accurate, cu momente coregrafice impresionante si prestatii ale artistilor (caci sunt artisti cu adevarat) care au starnit diverse sentimente, de la bucurie, dragoste pana la deceptie, tristete si renastere.
Toate acestea au stat sub numele de "Le Roi Soleil". O poveste frumoasa cu un inceput deosebit, cu actori ce s-au pus in valoare prin prestatiile lor si cantece care au mers la inima. Un spectacol-fenomen ce nu va fi uitat atat de curand...

Nu stiu daca am starnit interesul in vreun fel cuiva , dar cert este un lucru: Acest spectacol merita vazut si savurat :)

--------------------------
Mon Essentiel...

Parle Hugo Parle

Postat la 08:51 PM, Sunday 19 October 2008

Ecouter Parle, Hugo, Parle des Voix de l'Enfant, un collectif d'artistes luttant pour les droits de l'enfant.

26 artistes, Les Voix de l'Enfant, interprètent Parle, Hugo, Parle, une chanson de Mathieu Johann, au profit de l'association La Voix de l'Enfant, parrainée par Carole Bouquet, qui a pour mission notamment d'être porte-parole des enfants en France et dans le monde, de défendre la dignité et l'intégrité de l'enfant en particulier avec sa famille.
Ils chantent ensemble l'enfance bafouée et violée.

Ecrite par Marie-Florence Gros, composée par Nicolas Auvray et Mathieu Johann, cette chanson raconte le calvaire d'un petit Hugo, victime innocente d'un prédateur fou.

Voici la liste des 27 artistes participant à ce beau projet, en partenariat avec France Bleue :

, Faudel, , Sylvie Vartan, Lââm, Michel Fugain, Leslie, Michael Jones, Nâdiya, David Hallyday, Anne-Laure Girbal, Patrick Fiori, Michel Jonasz, Claire Keim, Tété, Victoria, Michel Delpech, Pauline Delpech, Nicolas Peyrac, Ophélie Winter, Emmanuel Moire, Julie Zenatti, Francis Lalanne, Marie Myriam, Hoda et Bruno Solo.

Paroles Les Voix de l'Enfant - Parle, Hugo, Parle

Dans le silence d'Hugo
Il y a des rêves endormis
Des chevaliers, des châteaux
Et des ombres dans son lit

Dans le silence d'Hugo
Il y a de drôles d'amis
Qui lui offrent des légos
Et qui lui font peur la nuit

Elle est jolie sa chambre et maman qui chantonne
Anakin fait le guet à côté de la porte
Un jedi en plastique ça fait pas fuir un homme
Il entre, Anakin tombe et la lumière est morte

Refrain :
Parle Hugo, parle
Le silence est une armure
Qui se tourne contre toi
Parle Hugo, parle
C'est une déchirure
Qui te sépare de toi
Parle Hugo, parle
Même si c'est difficile
Tu peux si tu y vas
Parle Hugo, parle
Il n'y a pas qu'Anakin
Tu dois compter sur toi

Dans le silence d'Hugo
Il y a Anakin blessé
Le soleil qui ne tient plus chaud
Et ses mains qui sont glacées

Dans le silence d'Hugo
Il y a la peur qui crie dedans
De voir chavirer dans l'eau
Le beau sourire de maman

Et maman ne voit rien
Est-ce qu'il n'y a personne ?
Non, c'est pas Anakin qui va leur raconter
Hugo va le leur dire, vas-y, va petit homme
Il y a des gens qui t'aiment et peuvent tout écouter

Aici puteti vedea clipul.


idei aruncate

Postat la 10:31 PM, Saturday 18 October 2008

De ceva vreme incoace (adica de cand am inceput nervii facultatea) ma tot gandesc despre ce as mai putea scrie.
Sigur, subiecte sunt cu carul, insa am senzatia ca unele sunt over-used. Ce sa scriu? ca institutiile de stat trag in piept romanii cum nu se poate mai frumos? ca toata lumea e frustrata din cauza salariilor mici?  neeeh... nu sunt analist politic, si nici nu vreau sa devin asa ceva.
Prefer sa relatez ceva mult mai optimist, ceva frumos. Despre cat de frumos poate fi un anotimp asa trist ca toamna. Recunosc cu mana pe inima ca inainte nu imi placea. Mi se parea un anotimp cam depresiv, faptul ca natura moare pas cu pas. Imi parea sadic faptul ca eu calcam frunze care cu cateva zile inainte erau vii...
M-am gandit apoi la un lucru, sau mai bine zis am facut o analogie cu un mit. Natura sau lucrurile in general, mor ca apoi sa renasca mai puternic. E chiar logic, nu? Presupun ca se aplica si oamenilor. Cadem doar pentru a invata cum sa ne ridicam la loc si sa devenim mai siguri pe noi, implicit pe picioarele noastre.
Atata timp cat exista pamantul sub picioarele noastre, nu vad de ce omul nu ar putea sa cada si sa se ridice ori de cate ori este necesar :)


{ Pagina anterioara } { Pagina urmatoare }
Echipa bloging.ro nu isi asuma raspunderea pentru continutul acestui site.
Acesta apartine in totalitate utilizatorilor serviciului bloging.ro, oferit de
Media Wings
calculatoare second hand