| |
Mon petit monde a part...
tabloul sufletului
Postat la 07:36 PM, Tuesday 16 March 2010
Fa-ti curaj… mai fa un pas si ridica ochii spre tablou. Te vezi ? iti recunosti defectele si viata pe care ai dus-o pana acum ? el reflecta adevarata ta fata, oricat de mult ai vrea sa negi. Nu-i asa ca ai vrea sa il arzi ? sa il injunghi in inima ? sa arunci acid peste ochii care te urmaresc ? nu poti… daca faci asta, mori odata cu el. Sau poate nu mori, ci iti piere doar sufletul si tu ai sa ramai gol pe dinauntru, insa ochii iti vor reflecta mereu culorile tabloului.
decizia e a ta!
vremea
Postat la 08:57 PM, Monday 15 February 2010
Furtuna a trecut, norii s-au risipit, vantul s-a domolit. incet incet, oamenii, natura, tot revine la viata sub caldura soarelui. poate de data asta soarele va straluci timp de mai multa vreme. sa speram ca prognoza meteo pentru perioada urmatoare va fi una favorabila. in the meantime, let's just enjoy the warmth of a new day!
din categoria "stuff"
Postat la 03:31 PM, Saturday 30 January 2010
Tocmai am primit pe mail ceva foarte interesant. I'll just let it speak for itself
Un simplu prieten , cand vine in vizita se comporta ca un invitat.
Un prieten adevarat, iti deschide frigiderul si se serveste.
Un simplu prieten , nu te-a vazut niciodata plangand.
Un prieten adevarat are umerii umezi de la lacrimile tale.
Un simplu prieten, nu stie prenumele parintilor tai.
Un prieten adevarat are numarul de telefon al parintilor tai
in agenda telefonica.
Un simplu prieten aduce la ziua ta o sticla de bautura.
Un prieten adevarat soseste mai devreme pentru ca sa te ajute
la pregatiri si ramane mai tarziu ca sa te ajute sa faci curat.
Un simplu prieten nu agreeaza cand il suni in preajma orei lui de culcare.
Un prieten adevarat te intreaba de ce ti-a luat atat de mult pana l-ai sunat.
Un simplu prieten considera ca prietenia voastra a luat sfarsit cand apare
prima cearta intre voi.
Un prieten adevarat te suna imediat dupa cearta.
Un simplu prieten se asteapta sa fii mereu la dispozitia lui.
Un prieten adevarat este mereu in preajma ta.
Arlechino
Postat la 08:11 PM, Thursday 28 January 2010
Hai! Ridica-te din genunchi, sterge-ti lacrima de pe chipul vopsit si continua sa canti,sa dansezi; de zambit nici nu mai are rost sa te chinui. Creionul negru de pe fata contureaza un zambet fals. Afara razi, inauntru plangi. Asta e soarta Arlechinului. Spectacolul s-a terminat, lumea te aplauda frenetic, te inchini si te duci inapoi in cabina, iti dai jos masca si iti dai seama ca trebuie sa spui aceleasi replici, sa faci aceleasi miscari. Esti un robot supus vointei oamenilor, nu poti sa faci un lucru din propria vointa, esti prins cu lanturi de pamant si simti ca nu-ti poti lua zborul decat cu mintea. De altfel, cum altel sa poti zbura daca nu prin intermediul gandurilor? Hai, lasa in urma lumea, oamenii rai, meschinariile si sentimentele si foloseste glontul cum stii ca e mai bine... inchide ochii...zboara!
take a deep breath
Postat la 03:46 AM, Sunday 24 January 2010
Nu! nu vreau sa mai am incredere oarba in oameni, pentru ca apoi sa ajunga sa ma dezamageasca. Nu vreau sa mai investesc sentimente fara sa primesc macar o parte inapoi; cel putin nu in momentul de fata. Credeam ca oamenii se pot schimba. Ah, cat de naiva ... cat de copil sunt de fapt. Cred intr-o lume utopica, in care oamenii se tin de manute si ingana cantece de pace. Wake up and smell the reality! It's never going to be this way! Life's tough and we have to grin and bear it. Inspir adanc, expir aerul, sentimentele pierdute, dragostea neimplinita si toate lucrurile rele, inchid ochii si o iau de la capat. Bine zicea Scarlett o'Hara: tomorrow is another day!
:)
Postat la 11:32 PM, Tuesday 19 January 2010
Oare de ce oamenilor le este chiar atat de greu le este sa inteleaga anumite lucruri, chiar daca le explici clar si raspicat? Au senzatia ca doar ei au dreptate si ca orice alta parere este in contradictie cu ceea ce gandesc, spun, respira, expira...
Hai, incearca sa imi zici in fata ce gandesti cu adevarat, nu te mai ascunde dupa cuvinte elegante.
Cum descrii un sentiment? Foarte usor, folosind cuvinte simple.
Cateodata ne cramponam si ne agatam de cuvinte cat mai elegante, cat mai pompoase, astfel incat sa nu il ranim pe cel de langa noi. Dar ce nu ne dam noi seama este ca,vrand sa il protejam, mai rau ii facem... ne pierdem intr-un joc de-a v-ati ascunselea al cuvintelor.
Ar fi cazul sa scapam de lanturile, de constrangerile, de puterea cuvantului. Scrie pe o bucatica de hartie cuvantul magic si totul va disparea ca prin minune.
Incearca! O sa vezi cat de bine te vei simti!
...
Postat la 10:58 PM, Wednesday 9 December 2009
De multe ori, mi-am dorit ca oamenii sa nu se schimbe, sa ramana cumva inghetati in timp, protejati de o bula de sticla. In acest fel, imi pot aduce aminte de ei, exact asa cum au fost. Clipele frumoase petrcute impreuna au ramas uitate, undeva intr-o gaura neagra a timpului, a subconstientului… din pacate, firea umana este supusa schimbarii, fie ca vrea sau nu. Oameni pe care ii credeai apropiati si cu care simteai ca puteai imparti orice bucurie, tristete, orice fleac pe care tu il considerai important, sunt acum prinsi in rutina, se plafoneaza intr-o rigurozitate absurda a lucrurilor cotidiene. Incetul cu incetul, se indeparteaza si simti cum punctele comune pe care odata le aveati, dispar… cad intr-un vertij continuu de unde cu greu mai gasesc scapare.
Oamenii vin si pleaca in timpul scurt petrecut in aceasta lume. Daca am invatat ceva din lectiile primite de la viata, e ca trebuie sa vedem intotdeauna partea plina a paharului, sa ne aducem aminte de lucrurile frumoase pe care le-am trait alaturi de ce dragi noua, fiecare persoana, fiecare picatura ce umple paharul, ne lasa o urma mai mult sau mai putin vizibila pe sticla paharului. Numitorul comun al acestor urme poate fi numit generic, prietenie. Multi au incercat sa explice ? sa defineasca conceptul de « prietenie ». Putini sunt cei care au reusit sa-i desluseasca sensul cu adevarat. Chiar si mie imi este greu sa explic in cuvinte simple ceea ce consider eu ca fiind prietenie adevarata, pentru ca in fiecare perioada din viata mea, am cautat mereu altceva in persoanele de langa mine.
Da, ce frumos era in copilarie, cand singurele mele preocupari erau papusile, Sailor Moon, si tot felul de jocuri care ma duceau pe mine si pe prietenele mele in taramuri fermecate, conduse de printi frumosi calare pe cai albi. Poate e cliseu tot ceea ce scriu aici, dar in momentul de fata, asta simt si asta doresc sa pun pe « hartie ». Adolescenta a venit si ea cu problemele ei… pana la un anumit punct, am avut aceleasi persoane langa mine. Asta pana cand am dat de unul din cel mai greu obstacol de depasit : intoleranta si ignoranta celor din jur. Sentimentul de frustrare mi-a dominat o buna parte din anii adolescentei. De ce ? pentru ca nu puteam sa fiu « eu » cu adevarat, sau mai bine zis, cei din jur nu au vrut sa ma accepte pentru ceea sunt eu cu adevarat. Nu mai vroiam sa port o masca grea, un suras mereu amiabil, nu mai vroiam sa sar de fiecare data in ajutorul tuturor, pentru ca eram convinsa ca daca as fi avut nevoie de sprijin, nu l-as fi obtinut.
Am reusit insa sa ma mentin pe linia de plutire, am invatat sa fiu mandra de realizarile mele facute pe propriile-mi forte si sa nu-mi mai pese foarte mult de ceea ce cred cei din jur despre mine. Am evoluat, am prins aripi si acum zbor din ce in ce mai sus… cine stie unde am sa ajung ? in momentul de fata, sunt intr-un loc departe de casa, departe de cei dragi. Mai e foarte putin pana am sa ii revad, dar am cumva sentimentul ca lucrurile nu sunt asa cum le-am lasat. Presupun ca, in cazul meu, se aplica dictonul « ochii care nu se vad, se uita ». Ma doare sa recunosc, dar cred ca e adevarat. In afara de cateva persoane, restul nu mai conteaza, sunt dust in the wind…
Orice inceput e greu...
Postat la 08:30 PM, Friday 23 October 2009
...asa se zice despre orice lucru nou pe care incepi sa il faci.
E greu pana greutatea acelui lucru intra in rutina personala si atunci nu ti se mai pare greu.
mda... dar ce faci in momentul in care esti aruncat intr-o mare a necunoscutului, printre oameni carora nu le pasa ce limba vorbesti, unde toata lumea e ciudata si ai impresia ca esti singura persoana normala din cercul vicios in a caror mreje esti prins...?
ce faci? ei bine, te adaptezi si ajungi la concluzia ca si tu preiei din "anormalitate". ceea ce ti se parea inainte iesit din norme si standarde, ai impresia ca este natural. asa e firea omului, se adapteaza repede la schimbare, fie ea buna sau rea.
Am pus piciorul intr-o lume pe care nu credeam ca voi ajunge sa o cunosc vreodata bine. Nu ma hazardez sa spun ca ii stiu toate secretele, ar fi absurd. Treptat, fiecare particica mi se releva asemeni paginilor unui roman, pe care nu il pot lasa din maini. Ma atrage din ce in ce mai mult in lumea lui si nu ma lasa pana nu ajung la capat...
Dar daca nu vreau sa ii citesc sfarsitul?
revenire la viata
Postat la 06:32 PM, Sunday 16 August 2009
After numerous wanderings and wonderful things, am decis sa reinviu putin blogul. Chiar nu pot da un motiv concret pentru care nu am mai scris. Lipsa de timp, chef, inspiratie? peut-etre toate adunate. I really needed a break from everything, including internet and communication; am simtit ca imi explodeaza capul daca mai gandesc mult. Da, uneori gandesc prea mult si nu dau fraie libere sentimentelor si sufletului. E bine sa mai "gandesti" cateodata cu sufletul. E un sentiment frumos.
Intr-un final, am reusit sa fac acest lucru si pot spune cu mana pe suflet ca m-am simtit foarte bine. Mi-am dat seama cat imi lipseau anumite lucruri/persoane...
Looking back on what I've written almost a year ago, imi dau seama ca datele problemei sunt cam aceleasi, doar ca pe timpul anului, the flame s-a domolit si acum palpaie cu ardoare. Citesc prea multa poezie lately, which is not necessarily a good thing for me.
Ei bine, nu am sa incep sa dau definitii savante sentimentelor ce ma incearca, pentru ca e mult prea rasuflata toata treaba. Stau doar si ma gandesc la modul cum sunt aranjate unele lucruri. Sunt sigura ca undeva acolo sus, intr-o carte foarte groasa, cineva scrie cu o penita aurita ce va fi sa fie si noi, oamenii, trebuie (fara ca sa stim) sa ne actionam conform "scrierii".
Dar de vointa proprie nu am auzit? Ce-ar fi daca as rupe barierele conventionalismului si as actiona dupa bunul plac, fara sa mai tin cont de reguli. Nu s-ar numi ca sunt libera? But then again, nimeni din noi nu e liber in adevaratul sens al cuvantului.
Oare oamenii nu pot fi in stare sa spuna lucrurilor pe nume? Sau sa spuna celor de langa ei tot ceea ce simt fara sa se simta, pret de cateva secunde, stanjetiti ori timizi? Imi pun si eu aceste intrebari, desi nici eu nu am curajul de cele mai multe ori sa spun verde in fata.
Courage, alors!
yay
Postat la 05:10 PM, Sunday 21 June 2009
E ora 5 am, geamul e deschis, aerul curat intra in camera si un vanticel placut ma trezeste usor din starea in care ma aflu. Respir usurata... am scris ultimul rand la lucrarea de licenta :D
Intr-un final am terminat-o. Poate am sa o si public... For now, sleep. (3 zile cu mai putin de 6 ore de dormit la activ...(
Noapte Buna! :D
Special people...
Postat la 12:36 PM, Tuesday 2 June 2009
 S-a cam asternut praful pe blog. Nu pentru ca nu am avut timpul necesar (timpul este cea mai josnica scuza, dupa cum zicea un prieten), ci pentru ca am simtit ca nu s-a intamplat mai nimic deosebit. Rutina m-a cam acaparat, au venit si examenele peste mine. In fine, motive sunt destule... Cert este un lucru: exista oameni speciali in lumea asta(a se citi speciali in sensul absolut pozitiv). Nu credeam a-i intalni vreodata; cel putin nu pana acum. Ii vedeam pe sticla, in pliante, ziare, articole, insa niciodata nu am avut oportunitatea sa stau de vorba. Unii oameni sunt nascuti pentru a sta in lumina reflectoarelor, steaua lor stralucindu-le puternic deasupra... Sunt oameni deosebiti, cu suflete de artist, boemi, genii, fiinte care traiesc intr-o lume aparte, departe de cotidianul infect in care traim, departe de crize financiare si de probleme politice. Aceste persoane reusesc sa te transpuna intr-o lume cu totul aparte, caracterizata de frumusete, uratenie, iubire, ura, decadenta, mandrie,ezoterism. Prin dans si cuvant, acesti oameni au reusit sa faca imposibilul, sa (re)aduca la viata personaje pe care le credeam uitate in carti prafuite. Acesti oameni nu se dau in laturi de la nimic. Ceea ce fac, fac din placere, mai intai pentru public, si apoi pentru ei. Nu cauta recompense financiare sau materiale, cea mai frumoasa fiind... aplauzele furtunoase de la sfarsitul spectacolului. Un astfel de om este domnul Razvan Mazilu. Pentru mine a fost o experienta extraordinara faptul ca am avut ocazia sa il intalnesc si sa schimb cateva vorbe cu dansul. In spectacolul "Remember" de Mateiu Caragiale, dansul ne-a aratat adevarata fata a unui dandy, a unui om care doreste cu tot inadinsul sa fie forever young and beautiful, un om care cultiva in sine insusi idea de frumos, dusa pana la exacerbare. A transmis prin puterea dansului mult mai multe decat prin puterea cuvantului. M-am simtit pur si simplu hipnotizata si parca mi-a fost foarte greu sa ies din acea stare. In spectacolul de cabaret "sell me" , care a avut loc in cadrul Street Fest-ului organizat de libraria Carturesti , ne-a aratat o latura mai jucausa a sa, in care a cucerit (din nou) publicul prin dans si actorie. Dupa cele 2 spectacole, am avut sansa sa stau (foarte putin din pacate) de vorba cu dansul. Nu mi-am imaginat vreodata ca poate fi un om atat de deschis, cald, sincer, mereu cu zambetul pe buze, si in primul rand modest. Nu am cuvitne sa descriu ceea ce am simtit in momentul in care m-a imbratisat si mi-a zis "multumesc ca ati venit la spectacol." Un om deosebit si special din toate punctele de vedere... Monsieur Mazilu, chapeau!
Up, up and away
Postat la 06:04 PM, Monday 20 April 2009
My head is between the clouds and I seem not being able to get it down...
Ploaie...ploaie
Postat la 10:51 PM, Tuesday 24 March 2009
Azi m-am trezit destul de binedispusa. Soarele era sus pe cer de multisor si incalzea usor jaluzele pe jumatate trase. Am deschis geamul si am simtit pentru un moment ca pasarile ce se ciondaneau zgomotos imi spuneau de fapt: "Trezeste-te! Traieste! A venit primavara!"
Din pacate, cerul nu a tinut cu mine azi... pana am iesit, s-a innorat si a inceput sa ploua usor. Mi-am luat inima in dinti, am deschis umbrela, mi-am afundat urechile in muzica si am plecat spre facultate.
Ciudat fenomen mai e si ploaia. Unor oameni le place si i-am vazut cum mergeau fara umbrela, fara gluga trasa pe cap si zambeau. Nu, nu erau nebuni. Profitau de vremea pe care o considerau ei frumoasa. Altii, in schimb, vad ploaia ca pe ceva sumbru, care trebuie sa induca in mod obligatoriu o stare de tristete, melancolie, aducerea aminte a unor evenimente dureroase.
Eu pot spune ca depinde de starea in care ma aflu. Intr-adevar, simt uneori nevoia sa imi var capul sub plapuma cand vad ca ploua afara, sau sa beau o cana de ciocolata calda si sa ma uit din fotoliu, la picurii de pe geam care se scurg incet-incet. Sunt alte momente cand chiar imi pica bine sa ma plimb aiurea printre lacrimile cerului. Ma trezeste, ma face sa fiu constienta de anumite sentimente pe care le ascundeam, de altfel, in strafundul cutiei si pe a carei cheie am aruncat-o undeva sa nu o mai gasesc...
Ca sa concluzionez (sort of) , am sa pun un citat foarte dragut referitor la ploaie. Zice cam asa: "I love walking in the rain, 'coz no one knows I'm crying". Nu o data mi s-a intamplat. Lacrimile mele...Lacrimile cerului...
ganduri aiurea
Postat la 09:47 PM, Friday 6 March 2009
Din moment ce am gasit o fereastra de timp liber in care mai pot si eu respira putin ca un om (relativ) normal, am luat hotararea de a mai umple spatiul acesta virtual si gol, numit blog.
Vroiam sa scriu despre prietenie - mult prea uzat subiectul. Viata?-prea filosofic. Trecerea timpului? De ce nu? si asa anl acesta mai inchei un ciclu din viata mea.
Ma gandesc cu infiorare uneori la cat de repede time passes by me. Ieri eram la serbarea de la gradinita, azi termin facultatea. Presupun ca omul si-a pus dintotdeauna intrebarea daca are vreodata ocazia sa faca tot ceea ce doreste in viata?
Eu m-as pripi sa raspund ca da... Viata este doar "un moment" in existenta omului, ea de fapt e un pasaj prin care treci de la nastere la moarte si spre o after life. Noi, oamenii trebuie sa gasim intotdeauna lumina, flacara sau torta cu care sa ne luminam drumul. Cu cat este mai puternica lumina, cu atat putem vedea mai bine in intuneric.
Sau poate ca viata este o minciuna in care trebuie sa sapam adanc dupa adevar. Dar , la o adica, ce este adevarul? Nu tot o minciuna pe care oamenii o promoveaza spre a se amagi singuri si spre a-si ridica moralul?
Doamne, am ajuns sa vorbesc in metafore si eufemisme. Se pare ca latura mea imaginativa a cam luat-o razna. Nu sunt sigra ce am vrut sa "demonstrez" cu postul asta. Probabil ca in strafundul subconstientului meu, am simtit nevoia sa scriu ceva, indiferent ce... lucruri care nu au legatura unul cu altul...sau poate ca au?
Blog on hiatus....
Postat la 12:37 PM, Saturday 21 February 2009
Am hotarat sa iau o pauza... o vreme nu am sa mai scriu, pentru ca timpul nu-mi permite.
:)
Postat la 08:41 PM, Tuesday 27 January 2009
Viata merge inainte indiferent de obstacolele pe care le intalnim.
Mai multe posturi dupa sesiune (one week, tops) :)
my New Year's Resolutions...
Postat la 12:57 PM, Sunday 4 January 2009
...are:
- sa trec cu bine examenele
- sa ajung sa vizitez Anglia
- sa nu-mi mai pese de ce cred altii despre mine
- sa nu mai pun la suflet toate rautatile
- sa incerc lucruri noi (whichever those will be :P )
- sa-mi fac parintii fericiti
- sa stiu sa fiu by my best friend's side whenever she needs me
- sa plec in strainatate la studii
- sa citesc cartile pe care nu am ajuns sa le citesc
- sa cunosc oameni si mai interesanti si mai mult decat atat sa fie more open-minded
to be continued...
un fel de Carpe Diem...
Postat la 07:46 PM, Thursday 18 December 2008
De cateva zile, ma tot chinui sa scriu un post, insa de fiecare data cand ma puneam in fata calculatorului, ideile parca imi zburau pe fereastra. Normal ca in momentul in care inchideam tot si ma puneam in pat, atunci imi veneau de-a valma si nu ma lasau sa dorm noptile.
De multe ori am incercat sa pun pe hartie, insa intervenea de fiecare data altceva. Zilele trecute, a trebuit sa astept o ora sa scot o carte de la xerox, si m-am gandit sa fac o plimbare in parc. Ador promenadele... Aveam si muzica buna in urechi, am profitat si de vremea (relativ) buna si m-am asezat pe o banca. Pret de o ora, am avut ocazia sa ma uit mai atent pe strada si la oamenii care treceau.
Cat de multe se pot citi pe chipul unui om si acesta sa nu-si dea seama ... Oameni ingrijorati, care se grabeau sa ajunga fie la lucru, fie la intalnirea cu persoana iubita. Studenti cu multe carti in brate, care erau pe fuga, nemauitandu-se pe unde merg... Oameni care mergeau agale, fara scop, cu plase, fara plase, cu umbrele deschise, cu umbrele la brat.
Un singur lucru lega acesti straini unii de altii,si anume: graba. De ce toata lumea, inclusiv eu, se grabeste? Vesnic suntem presati de timp, din cauza faptului ca nu ajungem sa facem tot ceea ce ne propunem. Timpul zboara mai repede acum? poate...eu cel putin il simt cum galopeaza intr-un ritm frenetic,nebun. am si eu cateodata senzatia ca nu reusesc sa duc la capat multe lucruri minore.
insa, nu sunt eu in masura sa judec acest fenomen, insa sunt de parere ca ar trebui sa take things easier; sa traim conform dictonului "Carpe Diem", insa in ritmul nostru...
Iata ca am reusit sa pun pe "hartia mea virtuala" , cum ii spun eu, doar cateva din trairile pe care le am. Poate am sa revin zilele acestea, ca tot am mai mult timp la dispozitie, cu alte posturi. Pana atunci, va doresc un sfarsit de saptamana placut! 
Letter to someone special ( din categoria vechituri:P)
Postat la 09:02 PM, Monday 15 December 2008
I wish I knew how to start this letter. I’ve waited for so long the moment when I would write you, but now that I’m standing in front of my pc, I can’t seem to find the proper words. i don’t want to flatter you with big words, for I know that you’ve read enough letters from fans all over the world to last you a lifetime.
I just want to say a couple of words from my heart. What I really feel. I must confess that ever since I was a child I wanted to skate, but unfortunately the conditions from our country did not help me very much. So I resumed myself to “practicing” it indoors, in front of the tv, that is.
I really did not realize how special figure skating is, until I grew up and watched the 2002 competitions. I had already heard about the figure skater Alexei Yagudin. I knew back then that he was a strong skater, with a great ability to improvise in a fraction of a second, with great technical skills, and an incredible will to fight through the competition and against his adversaries.
Before 2002, I had watched Lawrence of Arabia in 1999,at the Worlds Championships. I was mesmerized. If I closed my eyes just for a couple of seconds, I would have imagined the burning sun and the hot sand under my feet.
I asked myself what makes this particular skater special. Well, it was as if why the sun special. It was everything-tremendous presence on ice, learning how to get into the music as if it were part of him. He becomes the music; he never stops stretching himself to new challenges. He has a smile that lights up even the largest rink, but he can also gear up a program down to a rink which no bigger than a handkerchief.
These are just words. I am confident that skating is more than keeping your balance on the ice and sliding. It’s about waging a battle firstly with yourself, only then with your competitors. It’s about the gift to express emotion, convey your feelings to the audience, overcoming the obstacles, will, power, courage, determination. The latter words would seem to define best figure skating.
I would say that each program represents a part of your life. You might as well not read this personally, but I feel that I must say this to you, or whoever gets to read these lines. I pretty much love all of your programs, but the ones who define Alexei Yagudin for the skater he is today, would be “Winter”, “The Man in the Iron Mask” and “Overcome”. Maybe it’s because you’ve won the Olympic title with these. When you look up at the “snow” at the beginning of Winter, there is joyous wonder in your eyes. You made me believe that you are really seeing snow, and I instantly recalled the smell of snow in the air. From that one glance upward, I am there, because you were in the moment. It is that profound for me, and that is your innate gift.
In “Man InThe Iron Mask” I really believed that you were fighting and I wanted so badly you to win! And you have indeed. It was the peak of your programs. It really showed how much you love to skate and everything just went perfectly hand in hand…
Last but not least, my favorite exhibition program is “Overcome”. It made my heart ache and I can see how you clearly fought against odds to gain. I love above all the others Overcome. This represents years of desperation and sacrifice and doing without and extreme need focused into 5 minutes on the ice. This is true determination. The music is some of the most moving, most heart wrenching I’ve ever heard, and when you overcome adversity in the program, there is much more than satisfaction – triumph and unadulterated joy.
I almost cried after you finished skating. I immediately said to myself it’s just a choreographed program, but realized it was real, expressing it in such a way that I instantly felt it and understood without a single word being uttered.
Most of the times, I feel a bit melancholic about leaving eligible skating, but knowing and seeing the beautiful programs you have came up with in the professional world, gives me a feeling of comfort and assurance that you will keep on skating as long as you can.
I don’t ask for much. If possible I would be more than happy to receive a reply. Удача и может Вы находить, что сила идет дальше в трудном умноженном и сиянии!
Merci
Postat la 12:22 PM, Friday 5 December 2008
Je donne mon sourire
A ceux qui l'ont un jour volé
Je donne mon regard
A ceux qui l'ont rendu voilé
Je donne à ceux qui ne savent pas, que même en cendres
Ma bouche ou mes yeux ne sont à prendre
Je donne mon bonheur
A ceux qui l'ont toujours envié
Je donne mon courage
A tous ceux qui mon fait douter
Je donne à ceux qui ne savent pas, que même en cendres
Mon rire ou mon corps ne sont à vendre
Merci
Encore
D'avoir eu tous les torts
Merci
Encore
La rage me rend plus forte
Je tends les mains, les deux poings
A ceux qui les ont lié
Je tends mon coeur, mon honneur
Oubliés
Je donne aussi le temps passé à me défendre
Quant à l'amour, je sais très bien à qui le rendre
(Merci à ceux qui crachent là sur ma route
Merci à ceux qui gâchent et qui s'en foutent
Remercie même à genoux
Remercie même sous les coups)
{ Pagina anterioara } { Pagina urmatoare }
|
|
